Moment ISTORIC. România a intrat în Air Schengen / Imagini de pe Aeroportul Otopeni

Publicat: 31/03/2024, 00:06
Actualizat: 31/03/2024, 09:10

România s-a pregătit de 11 ani pentru acest moment istoric. Din noaptea de 30 spre 31 martie 2024, suntem în Air Schengen. Gândul vă prezintă imagini în direct din Aeroportul Otopeni, cu primii pasageri care au pășit în noul spațiu Schengen.

Intrarea în spațiul Schengen înseamnă că cetățenii României vor beneficia de aceleași condiții de călătorie ca oricare alt cetățean din celelalte 27 de state componente. Românii nu vor mai fi controlați la graniță, ci se vor supune doar regulilor care se impun la călătoria cu avionul.

Începând cu ora 00.00, polițiștii de frontieră nu mai fac controale în filtre, pentru cursele Schengen. Acestea vor rămâne doar în filtre destinate curselor non-Schengen. Măsura este valabilă atât în spațiul aerian, cât și în cel maritim.

Primele zboruri din spaţiul Schengen care vor ateriza pe Aeroportul ”Henri Coandă” în prima oră după miezul nopţii vor fi cele care vin de la Paris, Viena, Hamburg, Roma, Zurich, Munchen, Amsterdam, Geneva.

„În viață și în istorie există momente decisive care marchează sfârșitul unor etape și începutul unui nou viitor. Sunt acele momente la care ne referim cu „înainte” și „după”. 31 martie 2024 este și ea o astfel de dată. De astăzi, țara noastră va face parte din Schengen cu frontiere aeriene și maritime”, a transmis Nicolae Ciucă, la miezul nopții de 30 spre 31 martie.

Ce se schimbă

Românii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontierele aeriene şi maritime începând de duminică.

Astfel, nu se vor mai opri la punctele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare. Se vor face, însă, controale în baza unei analize de risc, dacă sunt persoane suspecte, persoane care sunt date în urmărire, sub control judiciar, poliţiştii urmând să aibă în dotare dispozitive mobile de control cu care vor putea face verificări în bazele de date operative.

Atât adulţii, cât şi minorii care călătoresc către state din spaţiul Schengen vor avea nevoie de aceleaşi documente ca şi până în prezent. Diferenţa constă în faptul că nu vor mai exista controale asupra documentelor de către Poliţia de frontieră, la ghişee special amenajate.

Documentele vor fi prezentate doar la solicitarea poliţiştilor de frontieră aflaţi în aeroporturi şi porturi. Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulţi, cât şi pentru minorii români, condiţiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliţiei de Frontieră.

În 2023, în cazul a peste 2.500 de minori nu a fost permisă părăsirea teritoriului României. La nivel naţional, 17 aeroporturi şi 4 porturi maritime vor opera în condiţii Schengen.

Două treimi din cursele înregistrate anul trecut pe aeroporturile din România au fost spre şi dinspre state Schengen.

Comisia Europeană salută intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen

Pe 31 martie, Bulgaria și România devin state membre ale spațiului Schengen: normele Schengen (inclusiv cele referitoare la eliberarea vizelor Schengen) se vor aplica în ambele țări, iar controalele la frontierele aeriene și maritime interne vor fi eliminate.

Comisia salută cu entuziasm această realizare, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023. Aderarea la spațiul Schengen a celor două state membre aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea.

Președinta von der Leyen a declarat:

„Ziua de mâine (31 martie, n.r.) marchează o dată importantă: Bulgaria și România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene și maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele țări. Și un moment istoric pentru spațiul Schengen – cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică și mai unită pentru toți cetățenii noștri.”

Momentul a fost salutat și de Margaritis Schinas, vicepreședinte pentru promovarea modului de viață european.

„Aderarea României și Bulgariei fortifică spațiul Schengen, această «bijuterie a coroanei» atât de emblematic pentru stilul nostru de viață european, în beneficiul pieței interne, al economiilor noastre și al cetățenilor europeni pretutindeni. Bulgaria, România, vă felicit din toată inima pentru munca susținută care v-a adus în acest punct. Este o realizare nu doar meritată, ci și prea îndelung așteptată. Și vom continua să înaintăm împreună.”

La rândul său, Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne, a lăudat eforturile României și Bulgariei.

„De astăzi, Bulgaria și România vor aplica pe deplin acquis-ul Schengen. Acest pas va face UE mai puternică și mai sigură, va asigura o mai bună protecție a frontierelor noastre externe, va schimba viețile a milioane de persoane și va facilita călătoriile. Atât de mulți oameni din România și din Bulgaria au muncit pentru aceasta! Sunt foarte mândră de eforturile lor. Astăzi vor fi eliminate controalele la frontierele aeriene și maritime interne. Următorul pas este eliminarea controalelor și la frontierele terestre interne. Discuțiile din cadrul Consiliului vor continua anul acesta. Și vă asigur că aceasta este prioritatea pentru sfârșitul mandatului meu.”

Soluții durabile

Din luna decembrie a anului trecut, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea fără probleme a normelor Schengen începând cu 31 martie 2024. Cadrele de cooperare lansate la începutul lunii martie de către Comisie împreună cu Bulgaria și România se bazează pe implementarea cu succes a proiectelor-pilot pentru proceduri rapide de azil și returnare.

„Cu aceste cadre de cooperare, România și Bulgaria vor contribui în continuare la consolidarea cooperării în materie de frontiere și migrație, precum și la eforturile europene comune de abordare a securității UE la frontierele externe și a provocărilor legate de migrație”, precizează reprezentanții Comisiei Europene.

În plus, a fost lansată o inițiativă regională privind cooperarea polițienească între statele membre aflate de-a lungul rutei Balcanilor de Vest și a rutei est-mediteraneene, adică între Bulgaria, România, Austria, Grecia, Ungaria și Slovacia. Astfel, țările vor putea căuta împreună soluții durabile la provocări conexe precum criminalitatea transfrontalieră.

Bulgaria și România au demonstrat un angajament susținut pentru asigurarea unei protecții adecvate a frontierelor externe ale UE și au jucat constant un rol important în securitatea internă a spațiului Schengen, au apreciat reprezentanții Comisiei.

Etapele următoare

Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România și celelalte țări Schengen. Comisia va continua să ofere Președinției Consiliului tot sprijinul necesar pentru a se asigura că o decizie privind frontierele terestre poate fi luată în cursul anului 2024.

Context

Încă din 2011, Comisia a confirmat, în rapoartele de evaluare Schengen, că Bulgaria și România au îndeplinit toate cerințele pentru a face parte pe deplin din spațiul Schengen. Comisia a sprijinit activ acest proces.

Spațiul Schengen fără controale la frontierele interne este una dintre realizările UE cele mai apreciate de cetățenii europeni. Ceea ce a început ca proiect interguvernamental între cinci state membre în 1985 – Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos – s-a extins treptat pentru a deveni, în prezent, cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Spațiul Schengen nu doar că facilitează libera circulație a persoanelor, fără controale la frontierele interne, ci aduce beneficii majore și economiei europene, apreciază reprezentanții Comisiei Europene.

Citește și:

Toți ochii pe România în AIR Schengen! Un europarlamentar explică de ce perioada aderării parțiale trebuie să fie fără greșeală: „Va fi monitorizată!”

România intră în SCHENGEN, doar cu frontierele aeriene şi maritime, duminică, 31 martie 2024/Ce se va întâmpla la Aeroportul „Henri Coandă”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa